Bărbat internat la psihiatrie după ce a dat foc unei case. Mama sa a rămas în prag de iarnă fără locuinţă.

Poliţişti din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au fost sesizaţi ieri prin apelul 112 de un bărbat, de 77 de ani, din  comuna Stejari, cu privire la faptul că la locuinţa vecinei sale, de 70 de ani, a izbucnit un incendiu.

La faţa locului s-a deplasat echipa operativă formată din poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Cărbuneşti şi Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina, care, din primele cercetări au stabilit că, fiul părţii vătămate,  de 45 de ani, din localitate, ar fi aprins focul în camera în care locuia. Flăcările s-au extins şi la o cameră alăturată şi la holul de acces, iar bunurile din încăperi au ars în totalitate.

Lucrători din cadrul I.S.U. Gorj au intervenit pentru izolarea şi stingerea incendiului, nefiind înregistrate victime.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, iar faţă de bărbatul, de 45 de ani, s-a luat măsura internării la Secţia Psihiatrie a Spitalului Judeţean Gorj, în vederea expertizării neuropsihiatrice.(IPJ Gorj)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com