Bărbat căzut cu ATV-ul printre copaci

La data de 12 iulie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Țicleni au fost sesizați prin apelul unic 112, de către un bărbat din aceeași localitate, despre faptul că de aproximativ două zile nu l-a văzut pe fratele său vitreg, motiv pentru care a plecat să îl caute pe acesta, iar în punctul ,,Culmea Mică”, l-a găsit inconștient, printre copaci, lângă ATV.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că bărbatul de 44 ani, din orașul Țicleni, în timp ce conducea ATV-ul prin pădure, a pierdut controlulul acestuia, căzând printre copaci.

La fața locului s-a deplasat un echipaj medical din cadrul Serviciului de Ambulanță Gorj, un echipaj Smurd și un echipaj Salvamont, pentru a-i acorda îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Orașului Târgu-Cărbunești, pentru efectuarea de investigații medicale de specialitate.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com