Bărbat bătut de fiu, la Motru

Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au fost sesizați ieri prin apelul 112 de o femeie, de 32 de ani, din comuna Stângăceaua, judeţul Mehedinţi, cu privire la faptul că la locuinţa părinţilor săi, din municipiul Motru a avut loc un conflict în familie, tatăl său fiind agresat fizic de către fiul acestuia. Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului a reieşit faptul că un bărbat, de 59 de ani, din municipiul Motru, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unor neînțelegeri mai vechi, a avut un conflict cu fiul său, de 28 de ani, cu acelaşi domiciliu, în timpul căruia ar fi exercitat acte de violenţă asupra tatălui său. Bărbatul a fost condus la spital unde i-au fost acordate îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea sa. Poliţiştii au dispus emiterea ordinului de protecţie provizoriu, faţă de tânărul, de 28 de ani, care a fost obligat să părăsească domiciliul pentru o perioadă de cinci zile şi să păstreze o distanţă minimă de 100 metri faţă de tatăl său. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență domestică.(Sursa: IPJ Gorj)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com