Asociația Vasiliada a Mitropoliei Olteniei a lansat Albumul „Asistență Socială în spiritul Filantropiei. 20 de ani de fapte bune în Oltenia”

Albumul, elaborat într-un format grafic modern și accesibil, prezintă în mod structurat evoluția programelor de asistență socială pe care Asociația Vasiliada le-a implementat în Oltenia și impactul pe care acestea l-au avut în sprijinirea a numeroase categorii de persoane aflate în dificultate.

De asemenea, albumul prezintă mesajele de susținere a numeroase personalități care s-au alăturat misiunii Asociației Vasiliada în cei 20 de ani de activitate social-filantropică.

Asociația Vasiliada își desfășoară activitatea sub patronajul Mitropoliei Olteniei, având ca Președinte de Onoare pe Înaltpreasfințitul Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei.

Datorită proiectelor sociale implementate în cele doua decenii, Asociația Vasiliada a devenit una dintre cele mai dinamice organizaţii nonguvernamentale cu caracter umanitar din sud-vestul României, oferind anual sprijin direct pentru aproximativ 4000 de persoane vulnerabile.

Puteţi consulta versiunea electronică a albumului accesând următorul link: https://bit.ly/3NeTi55

 

Asociaţia Vasiliada mulţumeşte tuturor celor care văd în Vasiliada locul unde pot să înfăptuiască binele, ca expresie a dragostei și responsabilității față de semeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com