Artiști din toată Europa, la GORJFEST ‘30

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj organizează în perioada 9-16 iunie 2019 cea de a XXX-a ediție a Festivalului Internațional al Artelor Vizuale GORJFEST.

 

Aniversară fiind, ediția aceasta se dedică în același timp preluării de către România, la 1 ianuarie 2019, a Președinției Consiliului Uniunii Europene. Așadar, dacă România înseamnă Europa, la mijlocul acestui iunie Europa înseamnă Tg-Jiu și înseamnă GORJFEST.

Inițiat de Teodor Dădălău și Ion Cepoi în primăvara anului 1990, ca Salon Național de Imagini Document (fotografie și film documentar), GORJFEST împlinește în aceste zile și 15 ani de la transformarea sa în Festival Internațional al Artelor Vizuale.

De-a lungul edițiilor succesive, Festivalul s-a bucurat de colaborarea a zeci de artiști (pictori, sculptori, fotografi, creatori de film documentar etc.) din peste 40 de țări ale lumii, în fiecare an constituindu-se în evenimentul care a promovat cel mai mult la nivel internațional imaginea culturală a județului.

 

Prezența a circa 100 de artiști din România, dar și din America de Sud, America de Nord, Europa, Asia și Africa constituie încă o dovadă că timp de o săptămână aici va avea loc unul dintre cele mai importante evenimente culturale desfășurate în ultimele decenii în Gorj.

Dintre cei peste 70 de artiști plastici și artiști fotografi din afara țării amintim pe Josep Cerda (fost decan al Academiei de Artă din Barcelona) Spania, pe Andreea Portrega (arhitect de renume internațional) din Barcelona, pe Felicia Saviskaia (fost decan al Academiei de Artă din Chișinău) Rep. Moldova, ori pe Ivan Kanchev (profesor la Academia de Artă din Gabrovo) Bulgaria sau pe Bernando Newman, decanul Academiei de Artă din Buenos Aires, Argentina.

Și pentru că are loc într-un an aniversar, în perioada 15 ianuarie-1 iunie 2019, evenimentul a fost precedat de organizarea de către CJCPCT a 28 de expoziții diverse, la sediu, în județ, în afara județului și în afara țării, urmând ca acelea cu nr. 29 și 30 să fie vernisate în 13 iunie.

Deschiderea festivă va avea loc marți 11 iunie, la orele 11 și 11, la Casa-Muzeu “Constantin Brâncuși” de la Hobița, unde vor fi întâmpinați de Ion Alexandrescu, actorul care, în aceeași după amiază, la orele 18, va da chip lui Brâncuși și în spectacolul “Sărutul”, pus în scenă de Horațiu Mihaiu la Teatrul “Elvira Godeanu” din Tg-Jiu.

 

În 12 iunie, oaspeții vor avea prilejul să cunoască o parte din zestrea spirituală a Gorjului: – Muzeul de la Curtișoara, unde casele de patrimoniu vor fi însuflețite de membrii Ansamblului Artistic Profesionist “Doina Gorjului”. La Baia de Fier, familia Mihuțescu le va oferi o cină păstorească, apoi, după o vizită la Horezu, se va ajunge la Novaci, ca invitați ai domnului Dumitru Leuștean, primarul orașului.

Ziua de 13 iunie este dedicată zonei expoziționale. Mai întâi, la orele 11, la invitația Primăriei, la Casa de Cultură Motru va avea loc vernisajul expoziției “Arta Gorjului de la mic la mare”, expozanți fiind trei elevi de 8 ani și 3 artiști plastici gorjeni consacrați. În aceeași zi, la orele 17, la Muzeul Județean “Al. Ștefulescu” va fi deschis Salonul Internațional al Artelor Vizuale “GORJFEST ‘30/ Europa de-acasă” și se va lansa Catalogul Festivalului. Seara, participanții se vor deplasa la Negomir, la invitația d-lor Ion Gruescu (consilier județean) și Tudor Oiță (primar).

Vineri 14 iunie, la ora 11, la Sala Maură a Palatului Administrativ din Tg-Jiu, va avea loc închiderea evenimentului.

Organizatorii aduc mulțumiri tuturor celor care, timp de 3 decenii, au fost alături, au crezut în el și au susținut acest proiect.

Pe lângă instituțiile și persoanele amintite deja, se aduc aceleași mulțumiri Consiliului Județean Gorj și Primăriei Tg-Jiu, care și-au asumat de-a lungul timpului necesitatea și oportunitatea unui eveniment care a contribuit la creșterea vizibilității culturale a județului și a capitalei sale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com