APIA Gorj scoate jegul din sedii cu 13.269 de lei. În luna aprilie a mai cheltuit pe şters praful aproape 30.000 de lei.
La sediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Gorj este un jeg imens, dacă şefii instituţiei investesc atât de des fonduri însemnate pentru a da cu mopul şi pentru a şterge praful. Instituţia a alocat luna aceasta suma de 13.269 de lei pentru achiziţia de servicii de curăţenie şi întreţinere birouri.Licitaţia a fost programată chiar ieri, după ce anunţul de achiziţie fusese publicat, interesant, pe 26 septembrie, cu o zi înainte de licitaţie.
„Denumirea achizitie: Servicii de curatenie si intretinere birouri. Descrierea contractului: Prestare servicii de curateniesi intretinere birouri pentru APIA Gorj – centrul judetean si centrele locale Motru, Novaci, Targu-Jiu si Tg-Carbunesti, conform cerintelor din caietul de sarcini. Valoarea estimata fara TVA: 13269.00 RON Conditii contract: Conform caiet de sarcini. Conditii participare: Conform caiet de sarcini. Oferta se depune la sediul APIA Gorj sau se transmite prin e-mail scanata. Dupa evaluarea ofertelor, achizitia se finalizeaza in SEAP cu ofertantul cu pretul cel mai scazut. In vederea acceptarii ofertei din SEAP, ofertantii vor depune Oferta in format de hartie la sediul APIA Gorj. Documentele prezentate in copie, vor fi certificate pentru conformitate cu originalul. Oferta trebuie sa contina obligatoriu, sub sanctiunea respingerii ca neconforma, urmatoarele: ? Propunerea financiara – Pretul oferit este fix . Propunerea tehnica : conform caietului de sarcini. Valoare estimata este pentru 3 luni / 2017 aferenta serviciilor ce se vor presta in toate cele 5 spatii mentionate, cu posibilitate de prelungire inca 4 luni in 2018”, potrivit anunţului.
APIA Gorj a mai organizat şi în luna aprilie a acestui an o licitaţie pentru servicii de curăţenie, bugetul fiind de aproape 30.000 de lei.
Andrei Pavel