Apel către parlamentari şi Guvern pentru continuarea activităţii la Cariera Roşia, din CEO

„Domnului ministru Anton Anton

 

Domnilor senatori de Gorj, Florin Cârciumaru și Scarlat Iriza

 

Domnilor deputați de Gorj, Victor Viorel Ponta, Dan Vîlceanu, Mihai Weber, Alin Vasile Vacaru și Elvira Sarapatin.

 

Sindicatul Liber EMC Roșia, asociat la Federaţia Naţională Mine Energie, federaţie sindicală reprezentativă la nivelul sectorului de activitate ” Energie electrică , petrol şi gaze şi minerit energetic”, vă solicită să sprijiniți prin toate prerogativele funcțiilor dumneavoastră, proiectul Hotărârii de Guvern care se afla in dezbatere publică, privind aplicarea prevederilor Legii 255/2010, necesară continuării activităţii, conform licenţelor de funcţionare aprobate la Cariera Roşia de Jiu , din cadrul S. Complexul Energetic Oltenia S.A.

 

Menționam ca este a patra oară in ultimii 5 ani, când se încearcă emiterea unei Hotărârii de Guvern privind aplicarea prevederilor Legii 255/2010 pentru cariera Roșia se Jiu si nu se reușește datorită unor interese locale sau naționale.”, potrivit unei adrese a Sindicatului Liber al EMC Roşia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com