Aparegio cere bani pe apa de ploaie!

Aparegio Gorj vrea să perceapă taxă pe apa de ploaie. Primăriile trebuie să comunice suprafețele pe care le au în administrare pentru a se calcula taxa pe apa pluvială. Este o solicitare care generează revoltă în rândul edililor și mai ales a cetățenilor.

„Un nou abuz al APAREGIO! De data asta vrea să înceapă taxarea apei de ploaie în baza unei hotărâri care nu ne-a fost comunicată. De asemenea, nimeni nu a primit mandat din partea consiliului local pentru a reprezenta municipalitatea în discuții referitoare la o astfel de hotărâre. Le reamintesc celor de la APAREGIO că tocmai au pierdut în instanță un proces într-o speță asemănătoare. Domnul vice PSD Pătrășcoiu, care vremelnic conduce societatea de apă și canal, uită tot mai des aspecte importante din activitatea de zi cu zi. El uită și că proiectul unei hotărâri prin care se taxa apa de ploaie a fost retras anul trecut, în urma unor discuții aprinse. Este și aceasta o dovadă că dânsul ar trebui să facă un pas în spate și să lase persoane competente să se ocupe de APAREGIO.”, a declarat Marcel Romanescu, edilul din Târgu Jiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com