Anul acesta se încadrează la condițiile de pensionare aproape 800 de salariați din CEO
Liderii de sindicat din Complexul Energetic Oltenia estimează că anul acesta ar putea ieși la pensie până la 800 de angajați ai companiei. Dumitru Pârvulescu, liderul Federației Naționale Mine Energie, a declarat că între 600 și 800 de mineri și energeticieni ar putea ieși la pensie la limită de vârstă. Mulți ar putea opta pentru pensie mai ales că aceasta ar putea fi mai mare decât salariul încasat în mod regulat de la Complexul Energetic Oltenia, fără turele suplimentare. Liderii de sindicat se tem că vor fi foarte mulți specialiști care vor părăsi compania și aceștia nu vor avea cu cine să fie înlocuiți. Trendul ar putea continua și în anii care vin, dat fiind faptul că activitatea în minerit se va restrânge.
În cele din urmă peste 4.000 de oameni ar putea să iasă din sistem în următorii 4 – 5 ani. Nu există niciun fel de strategie de atragere de specialiști la Complexul Energetic Oltenia, mai ales că se dorește de ani de zile închiderea mineritului. Organizațiile de mediu au avut acțiuni agresive împotriva cărbunelui și uneori au reușit să își impună punctul de vedere. Problema nu este închiderea mineritului, ci faptul că nimeni nu va pune ceva în locul miilor de slujbe care se vor pierde.