Angajatii CEO așteaptă să prindă cât mai repede pensia, nu mai stau după viitorul companiei

Salariații Complexului Energetic Oltenia trecuți de 50 de ani nu mai iau în calcul niciun viitor al companiei, ci vor pensia cât mai repede. În ciuda prognozelor optimiste ale Direcției Resurse Umane din Complexul Energetic Oltenia, salariații nu mai vor să audă de rămânerea în câmpul muncii, mai ales dacă este vorba de salariați care prestează de zeci de ani în zona de producție, fără niciun fel de protecție alimentară, în frig, în ger, pe ploaie sau pe caniculă și nu sunt plătiți pe măsura muncii prestate.

Din contră, sunt primii în linia focului, dacă la un moment dat se va pune problema insolvenței sau a unor măsuri de restrcturare sau de închidere de capacități de lucru.

Mii de salariați ai colosului energetic din Oltenia, majoritatea din Gorj, se apropie de vârsta de pensionare. Este vorba de muncitori de peste 50 de ani, care așteaptă cu sufletul la gură scăderea vârstei de pensionare de la 57 la 55 de ani. Vârsta medie la colosul energetic a trecut de 50 de ani și o mare parte a personalului va ieși la pensie mai devreme în următorii ani. 8.000 de persoane vor beneficia de scăderea vârstei de pensionare și vor ieși la pensie mai devreme cu doi ani. Dorința salariaților CEO ar fi ca în următorii ani Guvernul să aprobe din nou venitul de completare, astfel încât să se poată ieși la pensie și la 53 de ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com