Andrei Maioreanu învârteşte la rotisor proiectele chinezilor de la Rovinari şi Tarniţa

Vicele PSD, Andrei Maioreanu, este numai bun de rotiser la Spartan sau la orice şaormerie de oraş sau comunală. După interviul recent dat agenţiei guvernamentale, Andrei Maioreanu ne arată că nu ştie să fie altceva decât o rotiţă în sistemul bine uns şi bine pus la punct în administraţia centrală. Adică reia şi ambalează proiectele vechi şi stătute ale foştilor. Nu are tupeul să iasă din interesele de partid şi de stat sau din cercurile trasate de băieţii deştepţi din sistem.

Strategie energetică din an în an

Vorbind de strategia energetică naţională, Andrei, secretar de stat în Ministerul Energiei a venit în prim plan cu acelaşi proiecte răsclocite de la Tarniţa şi grupul de 600 de megawaţi de la Rovinari. Adică nici măcar puţină imaginaţie. Adică vreun mix energetic, măi nene, ceva scos în faţă, cât de cât. Dar cum  să faci aşa ceva, că poate deranjezi ceva grupuri de interese private care sunt  de fapt mai puternice decât statul şi funcţionarii săi, vremelnici. Dar interesele statului nu sunt perene. Teoretic. Poate că nu s-a dus în minister să schimbe ceva. Poate că doar a considerat că era vremea ca partidul să îl răsplătească şi pe el cu o funcţie bănoasă. Înseamnă că ce declară e doar la capitolul bla bla.

Andrei Pavel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com