Amenzi de peste 20.000 de lei în urma controalelor anti-COVID

În ultimele 24 de ore, sub coordonarea Instituției Prefectului, au fost desfășurate 8 acţiuni de verificare cu efective mărite în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19.

În total, 166 de  polițiști, jandarmi și polițiști locali, lucrători ai ISU Gorj, reprezentanți ai ANPC, ANSVA și Ministerului Sănătății au acționat în zone aglomerate, unităţi de alimentaţie publică şi zonele adiacente acestora, terase și mijloace de transport în comun.

În cadrul acțiunilor, au beneficiat de activitățile informativ-preventive și au fost verificate peste 687 de persoane, 138 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate/alte zone de interes, precum și 55 mijloace de transport în comun/ mijloace de transport de agrement.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 48 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 20.500 lei.

Forţele de ordine vor desfăşura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.

De asemenea, au fost desfășurate acțiuni de informare a cetățenilor cu privire la măsurile impuse, pe raza întregului județ, privind obligativitatea purtării măștii de protecție și păstrarea distanțării pentru toate persoanele prezente, în următoarele spații publice: piețe, parcare piețe, stații mijloace de transport în comun, zone de promenadă-zona centru și parcurile din Municipiul Târgu Jiu și orașele/comunele din județul Gorj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com