Amenzi de 9.900 de lei aplicate de DSVSA

În timpul controalelor efectuate în această perioadă au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în cuantum de 9900 lei (Motru, Târgu-Jiu, Tismana, Turcineşti, Ţânţăreni):

– o ordonanţă de interzicere a activităţii unui centru de prelucrare a laptelui integrat exploataţiei, pentru neremedierea în termenul acordat a unor neconformități constatate la evaluarea unității efectuată la un control anterior;

– o amendă de 1200 lei la un centru de prelucrare a laptelui integrat exploataţiei, pentru următoarele constatări: lipsa programului de autocontrol pentru anul 2018; neefectuarea analizelor pentru laptele crud materie primă şi pentru produsele finite (brânzeturi); lipsa fişelor de sănătate pentru animalele de la care se obțin şi valorifică  produse lactate (bovine, ovine); nerespectarea cerințelor de igienă privitoare la muls, prelucrare şi valorificare lapte şi produse lactate;

– 3 amenzi a câte 1600 lei la 3 exploataţii comerciale de tip A, pentru neprezentarea registrului de exploataţie către inspectorii D.S.V.S.A. Gorj;

– o amendă de 1200 lei la un magazin alimentar, pentru nerespectarea normelor sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor impuse la depozitarea produselor alimentare (legume congelate lângă carne de pasăre congelată şi aluat de foietaj congelat, în aceeaşi ladă frigorifică);

– o amendă de 1200 lei pentru un mijloc de transport produse alimentare, pentru încălcarea normelor sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor la manipularea şi transportul produselor alimentare – temperatura acestora era la limita de congelare (control în trafic – zona Motru);

– o amendă de 1500 lei pentru un mijloc de transport pâine şi produse de panificaţie neînregistrat (control în trafic – zona Ţânţăreni).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com