Amenințări cu moartea într-o familie din Gorj. A intervenit poliția!

Poliţişti din cadrul Poliţiei Orașului Târgu Cărbuneşti, au fost sesizați luni de o femeie, de 30 de ani, din oraș Târgu Cărbunești, cu privire la faptul că aflându-se la domiciliu, a fost agresată fizic de către concubinul său. Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşi faptul că, un bărbat, de 42 de ani, din municipiul Târgu Jiu, pe fondul consumului de alcool, în timp ce se aflau la domiciliul concubinei sale, ar fi exercitat acte de violenţă asupra femeii şi ar fi amenințat-o cu moartea. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de amenințare și violență în familie.

Totodată poliţiştii au fost emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului pe o perioadă de 5 zile. De asemenea, la data de 14 octombrie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Ţicleni, au fost sesizați de o femeie, de 44 de ani, din orașul Țicleni, cu privire la faptul că în timp ce se afla la locuința sa din orașul Țicleni, a fost agresată de către fiul său, de 20 de ani din aceeaşi localitate. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie. Totodată poliţiştii au fost emis un ordin de protecție provizoriu împotriva tânărului pe o perioadă de 5 zile.(IPJ Gorj)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com