Alba-neagra cu demisia lui Corcoață din fruntea UATAA Motru    

Potrivit liberalilor, Eugen Corcoață, administrator al UATAA Motru, trebuie să demisioneze din funcția de administrator special, după ce și-a demonstrat incapacitatea de a gestiona situația SC UATAA SA.

„Eugen Corcoață, fostul director al UATAA Motru desemnat de majoritatea PSD-ALDE-PSRo  administrator special, trebuie să plece din funcția în care și-a demonstrat, de nenumărate ori, neputința.

Protestul declanșat de angajații societății a fost pentru moment aplanat de către primarul municipiului Motru și reprezentantul lichidatorului judiciar, acesta din urmă dispunând suspendarea dispozițiilor discriminatorii emise de Corcoață. O treime dintre angajați primiseră dispoziții prin care o zi de lucru erau în fără plată, fiindu-le afectate veniturile cu aproximativ 20%. Oamenii au reclamat criteriile clientelare și discriminatorii în baza cărora doar anumiți angajați ar fi fost afectați de decizia lui Corcoață.

Orice zi în care Corcoață rămâne în funcția de administrator special al societății de termoficare din Motru reprezintă o pagubă în plus adusă societății și cetățenilor municipiului!

Atât în perioada în care a deținut calitatea de director al SC UATAA SA Motru, cât și ulterior, Eugen Corcoață și-a îndeplinit în mod defectuos atrubuțiile, cauzând pagube societății, starea de insolvabilitate datorându-i-se, lucru menționat în  Buletinul procedurilor de Insolvență nr. 1101/19.01.2016: ”h) (…)Pornind de la concluziile privind cauzele care au determinat starea de insolvenţă, administratorul judiciar a constatat ca, în afara factorilor ce ţin de modul de organizare şi funcţionare a debitorului, au existat şi alte elemente obiective care au generat aceasta stare printre care şi modul în care managementul a gestionat activitatea societăţii debitoare, mai ales activitatea de încasări şi plăti. ” .

În ciuda acestor aspecte, consilierii PSD_ALDE_PSRo de la Motru, cu girul șefilor lor de partid de la județ, l-au desemnat administrator special și îl mențin în această funcție, deși în perioada insolvenței, societatea trebuie să respecte un plan de reorganizare pentru redresarea situației economico-financiare, iar Corcoață a luat numeroase decizii în detrimentul societății, procedura de achiziționare a certificatelor de carbon fiind doar una dintre acestea.

În urma discuțiilor purtate cu reprezentantul lichidatorului judiciar, primarul municipiului Motru a solicitat să fie făcute verificări și să se întocmească un raport astfel încât la finalul săptămânii viitoare să poată fi analizată situația societății și dispuse decizii în consecință.

Primarul municipiului Motru a precizat că situația este gravă, dar speră că societatea se va redresa. ”Situația este gravă, însă am făcut demersuri și sperăm să obținem finanțare pentru punerea în funcțiune a unui nou cazan. Împreună cu lichidatorul judiciar facem demersuri să funcționăm în această iarnă astfel încât cetățenii să nu aibă de suferit, iar pentru iarna următoare să implementăm un program mai amplu de investiții la uzină.”

De asemenea, edilul liberal a reiterat apelul făcut către șefii PSD și ALDE Gorj să atragă atenția consilierilor din Motru să nu mai ia decizii în detrimentul motrenilor. ”Reamintesc faptul că aleșii locali PSD-ALDE-PSRo care dețin majoritatea în CL Motru sunt responsabili și pentru pierderea unei finanțări prin Mecanismul financiar norvegian 2014-2021, care se referea la achiziționarea unei instalații care să transforme deșeurile menajere în materie primă pentru energia termică necesară funcționării, pe timp de iarnă, a UATAA. Au respins proiectul, s-a pierdut finanțarea și continuă să voteze în detrimentul cetățenilor și al redresării UATAA. Aceste atitudini sunt girate de liderii partidelor pe care le reprezintă și cred că este momentul să pună stop acțiunilor pe care le desfășoară împotriva motrenilor. ”, a mai precizat Gigel Jianu.”, conform unui comunicat al PNL Gorj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com