Administrația CEO se teme de un conflict de muncă la companie!

Şefii Complexului Energetic Oltenia(CEO) se tem de un posibil conflict de muncă la companie. Este şi motivul pentru care toate protestele care au avut loc până acum la câteva cariere miniere au fost stinse din faţă de conducerea Direcţiei Miniere. Reprezentanţii companiei au trasate sarcini clare în privinţa lichidării din faşă a oricărui tip de protest pentru ca acestea să nu se generalizeze şi să nu dureze. În primul rând ar putea fi afectată producţia de energie electrică, precum şi imaginea şefilor companiei, dar şi scaunele acestora.

Celulă de criză în caz de proteste la nivelul CEO

În caz de proteste la nivelul companiei s-a stabilit o echipă care se va deplasa urgent la fiecare subunitate cu probleme. Din echipă fac parte repezentaţi ai Direcţiei Resurse Umane şi Direcţiei Miniere. Nemulţumirile oamenilor vor fi majore dacă nu vor exista majorări consistente de lefuri la societate. Administraţia a şi încercat să mai potolească spiritele prin împărţirea sumei de 24 de milioane de lei, pentru armonizarea salariilor, chiar în perioada negocierii contractului colectiv de muncă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com