Adio grupuri pe gaze naturale!

Una din cele mai mari companii din România care și-a propus să construiască un grup pe gaze naturale are mari probleme în a duce la bun sfârșit contractul de execuție. Este vorba de compania Romgaz, care a reziliat contractul de lucrări privind construcția unei centrale termoelectrice de 430 MW, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze, încheiat cu asocierea formată din Duro Felguera și Romelectro, în calitate de executant. Acest anunț privind rezilierea vine după cinci anunțuri de suspendare a rezilierii, fiecare emisă pe o durată de două săptămâni, timp în care părțile au tot încercat să găsească o soluție pentru a finaliza centrala. Termocentrala pe gaze de la Iernut urma să fie finalizată la sfârşitul anului 2019, potrivit graficului iniţial.

”În conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2017 și art. 234 alin. (1), din Regulamentul A.S.F. nr. 5/2018, Romgaz informează acționarii și investitorii asupra faptului că, începând cu data de 17 iunie 2021, contractul de lucrări nr. 13384/2016, având ca obiect dezvoltarea CTE Iernut, prin construcția unei centrale termoelectrice de 430 MW, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze, a încetat prin reziliere, motivat de nefinalizarea în termen, de către executant, a lucrărilor de construcții și punere în funcțiune a obiectivului de investiții. Rezilierea Contractului de lucrări nr. 13384/2016, începând cu data de 17 iunie 2021, a intervenit ca urmare a împlinirii termenului de suspendare a notificării de reziliere, fără ca părțile să fi ajuns la agreerea unei soluții care să asigure finalizarea și punerea în funcțiune a obiectivului de investiții, în termen cât mai scurt posibil”, a informat compania. Echipamentele principale şi ingineria de bază urmau să fie furnizate de Duro Felguera, iar Romelectro să se ocupe de lucrările de construcţii – montaj, de partea de inginerie de detaliu şi livrarea echipamentelor auxiliare.

 

Romgaz a preluat termocentrala actuală de la Iernut în 2013 de la producătorul de energie termică Elcen pentru stingerea unei datorii de 653 milioane lei. Romgaz este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacţionare pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti (BVB) şi a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este statul român cu o participaţie de 70%.

Și Complexul Energetic Oltenia și-a propus să construiască grupuri pe gaze naturale, dar nu are nici firmele înființate. Se dorește un parteneriat public-privat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com