Acţionarii CEO aprobă vineri deschiderea unui proces împotriva firmei VITOL de la care au fost cumpărate certificate de CO2

Acţionarii Complexului Energetic Oltenia se reunesc vineri în cadrul unei şedinţe extraordinare, la Bucureşti, pentru a analiza şi aproba cinci puncte de pe ordinea de zi şi pentru a lua notă de o informare privind un credit bancar. Acţionarii sunt chemaţi să aprobe punerea în aplicare a unor decizii ale Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală cu privire la recuperarea unor sume de bani, precum şi pentru a aproba cedarea prin donaţie a unor biserici şi cimitire către Arhiepiscopia Craiovei.

Raport cu privire la afacerea cu VITOL

Unul din cele mai importante puncte de pe ordinea de zi vizează un raport al Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală care obligă şefii Complexului Energetic Oltenia să dea în judecată firma Vitol. În urmă cu mai mulţi ani CEO a achiziţionat certificate de CO 2 de la compania respectivă, iar un raport de verificare al ANAF arată că inspectorii nu au fost mulţumiţi de modul în care s-a derulat afacerea şi au dispus recuperarea unor sume de bani. Acest lucru este posibil numai dacă reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia acţionează în judecată firma şi mai ales dacă acţionarii colosului energetic vor fi de acord cu acest lucru.

Afaceri de calibru

Vitol este o firmă din domeniul energiei care a fost în trecut parte a mai multor afaceri controversate. A vândut Complexului Energetic Hunedoara huilă mai scumpă decât cea produsă în Valea Jiului. Prejudiciul a fost estimat la peste 4 milioane de euro. De asemenea, Complexul Energetic Oltenia a cumpărat în 2015 certificate de CO2 la un preţ mult mai mare, diferenţa reprezentând comisioane.

Tranzacţia a avut loc în perioada în care la conducerea companiei s-a aflat Laurenţiu Ciurel, iar certificatele au costat în total două milioane de euro. Certificatele au fost achiziţionate cu 5 zile înainte de termenul de conformare, la un preţ de 7,78 de euro bucata, deşi preţul pe Bursă era de 7,4 euro. Dacă ar fi fost cumpărate direct de pe Bursă, Complexul Energetic Oltenia ar fi economisit în total aproximativ un milion de euro.

One thought on “Acţionarii CEO aprobă vineri deschiderea unui proces împotriva firmei VITOL de la care au fost cumpărate certificate de CO2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com