A lovit o tânără cu maşina şi a fugit

Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată ieri de un asistent medical, cu privire la faptul că la unitatea de primiri urgențe a unității medicale, s-a prezentat o persoană care a fost victima unui eveniment rutier.

În urma cercetărilor efectuate de polițiști la locul evenimentului rutier, s-a stabilit faptul că un bărbat de 38 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, a acroșat o tânără de 24 de ani, care se angajase în traversarea părții carosabile prin loc marcat și semnalizat corespunzător. În urma impactului tânăra a fost rănită ușor, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale. După producerea evenimentului conducătorul auto a părăsit locul faptei fără încuviințarea organelor de poliție, fiind identificat ulterior și condus la sediul poliției. În urma testării cu etilotestul, rezultatul a fost negativ.

În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor  de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.(IPJ Gorj)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com