A fost prins bărbatul care a lovit un băiat de 14 ani cu un cuțit

În continuarea activitaților investigative desfășurate, bărbatul a fost identificat de polițisti în municipiul Târgu-Jiu, acesta fiind imobilizat și condus la sediul poliției, pentru continuarea cercetărilor și luarea măsurilor legale.

Activitatea a beneficiat de sprijinul Servicului de Operațiuni Speciale Gorj.

Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, în urma unei discuții în contradictoriu, purtate de doi soți, în timp ce se aflau într-un local public, în prezența mai multor persoane, bărbatul, de 36 de ani, ar fi aruncat și l-ar fi lovit cu un obiect înțepător pe unul dintre copiii soției sale, un minor, de 14 ani.

Minorul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, constatându-se faptul că ar fi suferit leziuni ce i-ar fi pus în primejdie viața.

În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor, dosarul penal fiind înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru continuarea cercetărilor.

Polițiștii efectuează cercetări, în vederea identificării bărbatului și tragerii acestuia la răspundere penală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com