A 12-a ediție a Coralei Gorjene de la Târgu-Jiu
O nouă ediţie a Festivalului-concurs „Corala Gorjeană” se desfăşoară săptămâna viitoare, marţi 19 decembrie începând cu ora 18.00 la Colegiul Naţional Spiru Haret din municipiul Târgu-Jiu. Anul acesta, la festival participă 10 coruri şi grupuri corale. Această manifestare este organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, iar partener este Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”. Scopul acestui festival este acela de a revitaliza muzica corală de amatori, atât la nivelul şcolilor gimnaziale, cât şi al liceelor şi aşezămintelor de cultură.
Festivalul se desfăşoară pe trei secţiuni: coruri mixte mari şi de cameră, coruri pe voci egale şi grupuri corale mixte şi grupuri pe voci egale. Fiecare cor trebuie să interpreteze câte trei piese: o piesă din repertoriul naţional, o piesă din repertoriul internaţional şi o piesă din repertoriul sărbătorilor de iarnă.
Colinde în Biserică
– Luni, 18 decembrie, de la 19.00, Corala Bisericii Sfinții Apostoli ”Petru și Pavel” va susține Recitalul de colinde și cântece religioase ”Așteptăm Nașterea Domnului”, chiar în incinta Bisericii Sfinții Apostoli ”Petru și Pavel”. Cu acest prilej, veți putea asculta soliștii Maria Diana Neagoe, Maria Platzner și Lucian Ion Medar, care vor evolua sub bagheta dirijorală a Prof. Dr. Mihaela Sanda Popescu.
– Marți, de la 15.30, la Teatrul Dramatic ”Elvira Godeanu”, va avea loc ”Audiția clasei Prof. Dr. Mihaela Sanda Popescu”.
Elevi ai Liceului de Arte ”Constantin Brăiloiu” și ai Școlii Populare de Artă vor interpreta piese din creația compozitorilor J. S. Bach, J. Haydn, W. A. Mozart, L. v. Beethoven, A. Diabelli, Fr. Chopin, C. Czerny, Cl. Debussy, S. Rachmaninov și S. Prokofiev. Vor participa, ca invitați, și elevi ai claselor Prof. Alina Diana Betej, Prof. Norica Voicu și Prof. Viorica Sîrbu”