5 motive ca să nu dai bani cerşetorilor

Poliţiştii gorjeni continuă campania de prevenire a infracţionalităţii. De data aceasta în vizorul oamenilor legii a intrat fenomenul cerşetoriei.

  1. Banii tăi nu îi ajută!

Mai mult, pe termen lung, banii tăi sunt cei care îi menţin pe cerşetorii de orice vârstă în starea de inactivitate.

 

  1. Banii tăi rareori potolesc foamea.

De cele mai multe ori aceştia ajung să fie cheltuiţi pe alcool, droguri sau ţigări.

 

  1. Banii munciţi de tine ajung pe mâinile traficanţilor.

Din cerşetorie, adeseori, nu câştigă cerşetorul, ci cel care îl obligă să cerşească. Acesta poate fi chiar propriul părinte sau un frate mai mare, care, însă, nu inspiră atâta milă publicului.

 

  1. Banii tăi vin uşor, fără muncă, fără efort.

Copiii care primesc bani din cerşit învaţă că se poate trăi şi fără şcoală, totul e să ştii să fii ,,şmecher” şi să păcăleşti.

 

  1. Banii tăi sunt o mică sursă de afaceri pentru cei ce nu vor să muncească.

Dacă azi laşi o fisă în parcarea unui supermarket unui copil care ar trebui să fie în acel timp la şcoală…cât de departe crezi că va ajunge el peste 5 sau 10 ani?

 

100 de milioane de copii trăiesc sau muncesc pe străzi şi se confruntă cu discriminare, violenţă şi exploatare zilnică, conform datelor Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Copii de toate vârstele, murdari şi dezbrăcaţi, bebeluşi adormiţi de droguri, purtaţi în braţe de mame, adolescenţi care îşi expun rănile sau handicapul, toată această paradă menită să te impresioneze şi pe tine! Nu da crezare la tot ce vezi sau auzi!

CERŞETORIA NU E O SOLUTIE.   MILA  TA  ÎI  TINE  ÎN  STRADĂ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com