340 de aparate radar pe şoselele din ţară de Sfânta Maria

La întoarcerea din minivacanța de Sfânta Maria, Poliţia Română este la datorie, pentru a asigura fluenţa traficului rutier și pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente grave.

Peste 1.600 de poliţişti de la rutieră, sprijiniți de colegii de la ordine publică, vor fi prezenţi în stradă și vor folosi peste 340 de aparate radar.

Poliția Română a suplimentat numărul poliţiştilor aflați în stradă, în minivacanța de Sfânta Maria.

Și astăzi, poliţiştii acţionează pentru a preveni evenimentele grave, combaterea încălcării regimului legal de viteză şi salvarea de vieţi.

Sunt monitorizate, în special, traseele de deplasare dinspre staţiunile turistice către Capitală şi celelalte aglomerări urbane, autostrăzile A1, A2 şi A3 şi sectoarele dinspre punctele de trecere a frontierei.

În acţiuni sunt angrenaţi şi poliţişti de la ordine publică, pentru a acorda sprijin colegilor de la rutieră.

Poliţia Română recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de a conduce, fără bruscarea comenzilor vehiculelor.

Efectuați fiecare manevră rutieră după o temeinică asigurare şi evitați depăşirile care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat, se dovedesc extrem de periculoase.

Păstraţi o distanţă corespunzătoare în mers, astfel încât să puteţi opri în condiţii de siguranţă dacă cel care rulează în faţa dumneavoastră frânează brusc!

După efectuarea fiecărei depăşiri, reveniţi pe banda de circulaţie pe care vă deplasaţi iniţial.

Nu acceleraţi când un alt autoturism se angajează în depăşirea vehiculului condus de dumneavoastră!

Folosiți luminile de avarie când încheiați o coloană care opreşte sau încetineşte brusc.

Pe banda de urgenţă a autostrăzii este interzisă oprirea.  În caz de necesitate, aceasta trebuie să poată fi folosită de autovehiculele cu regim de circulaţie prioritară.

Pe autostradă, acordați prioritate la ieşirea din spaţiile de servicii.

Înainte de a porni la drum, asiguraţi-vă că toţi ocupanţii şi-au pus centurile de siguranţă, precum şi dispozitivele de fixare pentru copii!

Respectați limita legală de viteză, întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile de drum sau trafic reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.(comunicat de presa)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com