13 copii din Gorj au participat la un proiect finanțat de miliardarul american Bill Gates

Un număr de 13 copii din Gorj au participat la un proiect finanțat de miliardarul American Bill Gates. ”Școala de reporteri SDG”, proiectul ce a avut ca scop motivarea și instruirea copiilor din mediul rural să realizeze și să promoveze conținut (audio, video, text) pentru comunitățile lor, a ajuns la final cu rezultate impresionante.

Partenerii care au susținut desfășurarea proiectului au fost bibliotecarii din cele 25 de biblioteci implicate. Fiecare club a fost alcătuit dintr-un bibliotecar și doi reporteri.

În cele 3 luni de desfășurare, copiii au avut de rezolvat 6 provocări, ce au vizat cele 17 Obiective Globale incluse de ONU pe agenda 2030. Tinerii reporteri au realizat primul lor articol, primul video, primul vlog, primul podcast și primul lor eveniment, toate fiind în legătură cu Obiectivele Globale.

Proiectul a fost implementat în 4 județe ale țării (Sălaj, Gorj, Neamț și Vrancea), unde 50 de copii cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani au învățat pe parcursul a 3 luni să creeze conținut (audio, video, text) pentru comunitățile lor. Aceștia au realizat peste 40 de podcast-uri prin care au promovat Obiectivul Global 13 – Schimbări climatice, peste 20 de video-uri prin care au promovat Obiectivul Global 4 – educație de calitate, 19 evenimente la care au avut peste 400 de invitați și au creat provocări de tip vlog la care au adunat peste 50000 de vizualizări. Mai multe detalii despre materialele create de aceștia găsiți pe pagina web a proiectului: http://scoaladereporteri.progressfoundation.ro/

Participanții din județul Gorj au fost 13 copii susținuți de doamnele bibliotecare de la bibliotecile publice din Bărbătești, Jupânești, Turburea, Țânțăreni, Țicleni și Vladimir: Roșu Ioana, Sîrbu Adela, Bogdan Anișoara, Ionescu Iuliana, Vârdarie Adriana și Bocai Anișoara.

 

“Fiecare copil din România merită să aibă o oportunitate prin care să înțeleagă cum poate să producă o schimbare în comunitate. Iar noi putem să oferim această șansă prin proiectele pe care le implementăm și creăm pentru generația nouă. “Școala de reporteri SDG” este un proiect unic în România. 50 de copii din 4 județe cercetează, scriu, creează conținut prin care promovează Obiectivele Globale. Discursul lor este îmbunătățit, au argumente și întrebări noi.” Alin-Gabriel Grămescu, manager proiect Școala de Reporteri SDG.

Proiectul „Towards open, fair and sustainable Europe in the world – EU Presidency Project 2019-2021 este co-finanțat de Uniunea Europeană și implementat de organizația FINGO din Finlanda, în parteneriat cu Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare – FOND (România), platforma CROSOL (Croația) și Confederația Europeană de ONG-uri pentru dezvoltare – CONCORD.

Despre Fundatia Progress

Fundația Progress este o organizație neguvernamentală înființată în 2002 la Bistrița (județul Bistrița-Năsăud) ce pilotează inițiative locale în domeniul educației/formării, (e-) incluziunii și dezvoltării comunitare pe care le scalează apoi, la nivel național, drept bune practici, inovatoare și de impact, folosind bibliotecile publice ca hub-uri (puncte focale) de învățare pe tot parcursul vieții și centre de inovație socială pentru a ajunge la orice grup social, în special la cele marginale. Fundația Progress continuă dezvoltarea competențelor bibliotecarilor și diversificarea serviciilor pentru comunitate ale rețelei de biblioteci publice realizată de programul național Biblionet, finanțat între 2009 și 2016 de către Fundația Bill și Melinda Gates.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com